Japonia (in japoneza Nippon sau Nihon, sens literal: „originea soarelui”) este o tara insulara din Asia de Est, situată pe un lanț de insule aflate între Oceanul Pacific și Marea Japoniei, la est de Peninsula Coreeana. Denumirea oficială este Nipponkoku, care inseamna „Țara de la originea soarelui.” Este cunoscută în românește și sub numele de Tara Soarelui Rasare. Potrivit legendei, Japonia a fost creată de către zei care au înfipt o sabie în ocean, la scoaterea ei formându-se patru picături ce au devenit insulele principale, precum și o multitudine de insule mici (peste 5000).